Tulburarea de orgasm a femeii

Elementul esential al tulburarii de orgasm a femeii il constituie intarzierea sau absenta, recurenta sau persistenta, a orgasmului, dupa o faza de excitatie sexuala normala. Femeile prezinta o mare variabilitate in tipul sau intensitatea stimularii care declanseaza orgasmul. Diagnosticul de tulburare de orgasm a femeii trebuie sa se bazeze pe judecata clinicianului ca abilitatea orgasmica a femeii este sub cea rezonabila pentru varsta, experienta sexuala si adecvarea stimularii sexuale pe care aceasta o primeste.

Perturbarea trebuie sa cauzeze disconfort psihic sau dificultati interpersonale semnificative. Disfunctia nu este explicata mai bine de alta tulburare psihica si nu se datoreaza exclusiv efectelor fiziologice directe ale unei substante (inclusiv medicamente) ori ale unei afectiuni medicale generale.

Elemente si tulburari asociate

Nu s-a constatat nicio asociere intre patternurile specifice de trasaturi de personalitate sau de psihopatologie si disfunctia orgasmica la femei. Tulburarea de orgasm a femeii poate afecta imaginea corporala, stima de sine sau satisfactia relationala. Conform unor studii controlate, capacitatea orgasmica nu este corelata cu dimensiunea vaginului sau cu forta muschilor pelvini.

Desi femei cu leziuni ale maduvei spinarii, indepartarea vulvei sau excizia si reconstructia vaginului au relatat ca ajung la orgasm, disfunctia orgasmica este raportata frecvent la femeile cu aceste conditii, in general. Afectiuni medicale generale, precum diabetul si cancerul pelvin, pot sa altereze faza de excitatie a raspunsului sexual, lasand capacitatea orgasmica relativ intacta.

Evolutie

Deoarece capacitatea orgasmica la femei creste cu varsta, tulburarea de orgasm a femeii poate fi mai prevalenta la femeile tinere. Cele mai multe tulburari de orgasm ale femeii sunt mai curand existente dintotdeauna, decat capatate. Odata ce o femeie invata cum sa ajunga la orgasm, ea foarte rar pierde aceasta capacitate, exceptand comunicarea sexuala redusa, relatiile conflictuale, o experienta traumatizanta (de exemplu violul), o tulburare afectiva sau o afectiune medicala generala.

Cand disfunctia orgasmica survine numai in anumite situatii, pe langa tulburarea orgasmica sunt adesea prezente dificultati cu dorinta si excitatia sexuala. Multe femei isi cresc capacitatea orgasmica pe masura ce traiesc o varietate mai larga de stimulare si capata mai multe cunostinte despre propriul lor corp.

SEXUALITATE.RO